Distanță: 19,6 kilometri.
Durată: opt ore.

Traseul: mediu, multe coborâri prin pădure și pe drumuri forestiere stricate, poieni frumoase.
Diferență de nivel: + 840 metri.
Locuri critice: ultimii circa trei kilometri de coborâre până în oraș – este pe drum de TAF distrus de ploi, cu gropi / crevase adânci.
Peisaj: bogat în păduri, se merge și prin poieni, se vede Masivul Giumalău la un punct natural de belvedere.

Banda roșie, marcaj turistic, duce din Pasul Mestecăniș urcând încet în jur de trei kilometri jumătate, către Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Se iese încet din umbra perdelei de copaci tineri de pe marginea drumului de țară, lăsând Mănăstirea Sfântului Pantelimon pe partea stângă, se trece și de Mănăstirea Înălțarea Domnului, pentru ca în final drumul să ajungă într‑o poiana cu mai multe stâne. Fiind vorba de mai multe stâne, este de la sine înțeles că drumețul se va întâlni și cu câinii ciobanilor. Recomandarea noastră este ca aceștia să fie tratați cu ignoranță pentru că de obicei, fie răspund și ei cu aceeași indiferență, fie sunt chemați de propietar. Depășind în siguranță această zonă, drumul se îndreaptă pe marcajul VT și cel turistic către pădure, de unde începe o urcare destul de laborioasă, dar din fericire nu prea lungă. Cărarea de un verde crud, amintește puțin de cărările cu iarbă din anumite Tinoave. În punctul cel mai înalt al pădurii se intersectează trei marcaje turistice: bandă roșie, cruce roșie și bandă albastră. De aici, se merge pe marcajul Via Transilvanica care acompaniază crucea roșie. După circa un kilometru, se ajunge într‑un luminiș. Ieșirea din acest luminiș se face prin pădure, în dreapta și la vale, pe când în stânga drumului se lasă o cortina deasă de copaci. De acolo se poate admira Giumalăul în toată splendoarea sa. După o binemeritată pauză, se coboară câtva timp prin pădure, pe cărări, apoi pe drum forestier, de unde ar trebui să se vadă câteva indicatoare înspre Cabana Gigi Ursul. Acolo există posibilitate de luat masa, cazare sau aprovizionare cu apă, însă după alți cățiva kilometri de coborâre (în jur de trei-patru) se mai găsește un izvor pe partea dreaptă a drumului.

Șansele de a întâlni alți turiști sau localnici culegători de ciuperci sunt destul de mari în anumite perioade ale anului, pădurea fiind una destul de bună pentru asemenea activități. După vârfurile Obcina Mică și Obcina Mare, se ajunge la o coborâre bruscă, pe un drum distrus de ape și ploi, cu cratere imense pe mijloc, care necesită multă precauție pentru parcurgere. Depășind această provocare, se traversează niște câmpii, pe unde se vor întâlni și câteva porți pe care drumețul le poate deschide pentru a trece și pe care trebuie să le închidă la loc, iar mai apoi se ajunge la porțiunea cu ultimele case din Vatra Dornei (2). De aici se poate pătrunde în oraș unde se găsesc o mulțime de pensiuni, magazine, farmacii și alte locuri care pot asigura o aprovizionare sănătoasă.