Informații despre traseul montan Comuna Pojorâta – Vârful Prașca.

Diferență de nivel: 820 metri.
Dificultate: ușor.
Durată: trei ore.
Marcaj: punct roşu până în Vârful Praşca – sub Vârful Muncelul (1.577 metri).

Traseul marcat începe de la bariera de cale ferată din partea de răsărit a localităţii Pojorâta, urmând valea Străjii sau Străjerului, iar după trecerea căii ferate drumul străbate o parte a satului Pojorâta, numită Fundu Pojorâtei. În faţă, iar mai apoi în dreapta, pot fi văzute cele două măguri alcătuite din dolomite şi acoperite de conifere – Adam (1.041 metri) şi Eva (980 metri). La prima bifurcare a drumului traseul o ia la dreapta şi străbate această parte a localităţii de-a lungul mai multor pâraie şi izvoare care își încep cursul din versantele de răsărit ale munţilor Adam, Bâtca Vâlcenilor (1.161 metri) sau Bâtca Niţanului (1.263 metri). Drumul urcă pe versantul acoperit cu păşuni şi fâneţe şi trece pe sub Măgura Adam şi Bâtca Vâlcenilor, în apropiere de confluenţa văilor Straja şi Praşca, iar în continuare însoţeşte numai valea Pârâului Praşca. Ultima porţiune a traseului trece prin păşuni şi fâşia de pădure, îndreptându-se spre Vârful Praşca (978 metri). Aici se întâlneşte poteca marcată cu bandă albastră care vine de la Câmpulung Moldovenesc pe valea pârâului Mesteacăn care continuă spre Hotelul Alpin Rarău.

  • traseul poate fi practicat pe tot parcursul anului