Informații despre traseul montan Municipiul Câmpulung Moldovenesc – Poiana Sihăstriei – Hotelul Alpin Rarău (Câmpulung Moldovenesc).

Diferență de nivel: 900 metri.
Dificultate: ușor.
Durată: patru-cinci ore.
Marcaj: punct roșu.

Intrarea în traseu se face din preajma gării Câmpulung Moldovenesc Est (620 metri) pe o distanţa de trei kilometri până la confluenţa cu pârâul Limpedea, unde traseul merge în paralel cu cel marcat cu cruce galbenă.

Valea este străjuită de muntele Bodea (1.073 metri) spre vest şi Cucoara (944 metri) spre est. După 1,8 kilometri se ajunge în Cheile Izvorul Alb, unde se pot vedea stâncile cunoscute sub numele de Piatra Buhei. În imediata apropiere, la trei kilometri distanţă de şoseaua naţională şi 1,2 kilometri de Piatra Buhei, Izvorul Alb primeşte unul din afluenţii săi mai mari, pe dreapta, pârâul Limpedea, loc în care se află o carieră de calcar. Pe valea pârâului Limpedea urcă traseul marcat cu cruce galbenă.

De la confluenţă se părăseşte în stânga marcajul cu cruce galbenă şi se urmează drumul ce însoțește Izvorul Alb, izvor care străbate o zonă împădurită până la pajiştea subalpină de pe podul Rarăului. Aproape de kilometrul șapte, pe partea dreaptă a acestuia, există un izvor în dreptul căruia se află Schitul Poiana Sihăstriei. Sub Poiana se întâlnește un alt traseu care pornește din Câmpulung Moldovenesc, marcat cu triunghi galben. Părăsind șoseaua din punctul aflat în apropiere de kilometrul șapte (de la izvor), se urcă în Poiana Sihăstriei și se continuă drumul spre cabana Rarău pe cărarea marcată cu punct roșu. Aceasta intersectează în numeroase puncte serpentinele șoselei care urcă pieptiș, solicitând un efort fizic suplimentar. În mare parte, şoseaua urmează cursul văii Izvorului Alb, care curge pe sub abruptul prăpăstios al Tihăraiei ce are direcţia sud-nord. La kilometrul 12 se întâlnesc Colţii Tihăraiei, aflaţi la altitudinea de aproximativ 1.400 de metri. Pe ultimii doi kilometri ai şoselei se poate observa, spre stânga, Vârful Rarău. Ultima scurtătură ajunge în şaua dintre Munceii Rarăului şi Vârful Rarău, la intersecţia cu şoseaua ce vine din Valea Bistriţei, de la Chiril, la circa 1.435 metri altitudine. Aici este punctul de convergenţă al mai multor trasee care vin din valea Moldovei, din Vârful Giumalău şi din Valea Bistriţei. În faţă se poate vedea Piatra Şoimului, iar spre stânga, Pietrele Doamnei. Din intersecţie se merge spre stânga şi după circa 800 metri (15 minute) se ajunge în faţa Hotelului Alpin Rarău, aflată la 1.520 metri altitudine. La zece minute de aceasta, spre apus, se află Piatra Șoimului, unde s-a amenajat un excelent punct de belvedere ce oferă o panorama asupra munților Giumalău, vârful Rarău, Șaua Fundu Colbului, Munceii Rarăului şi Valea Moldovei.

  • traseu accesibil tot timpul anului (14 kilometri)