Tip rezervaţie: forestieră / botanică.
Suprafaţă: 107,6 hectare.
Încadrare teritorială-administrativă: comuna Zamostea.
Custode: Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) – Serviciul Teritorial Suceava.
Sit Natura 2000 care se suprapune peste rezervaţie: Pădurea Zamostea – Luncă.

Localizare

În lunca Siretului, la 24 kilometri sud de orașul Siret.

Acces

Pe DN 29A (Suceava-Botoșani) după 26 de kilometri. În localitatea Vârful Câmpului la stânga pe DN 29C spre Siret zece kilometri până în comuna Talpa. Aici la stânga pe drumul secundar se traversează Siretul și apoi pe drumul nemodernizat, după trei kilometri se ajunge în comuna Zamostea în apropierea căreia se află rezervația.

Caracterizare și importanță

Pădure de luncă aflată la 290 metri altitudine. Situată pe terasa inundabilă a Siretului se întinde spre est până la contactul cu zona colinară a Podișului Sucevei. Foarte bogată în taxoni este reprezentativă pentru cracterul ei de sistem relictar.

Istoic

Al. Boza descrie în 1937 prima asociație de compozite a vegetației. Ulterior, Nicolae Boșcaiu, Al. Filipașcu și Taraș Seghedin, pe baza releveurilor din rezervații daco, fac descriere a florei și faunei.

Candiții geologice și pedologice

Zona se situează geologic pe Platforma Moldovenească cu strate dispuse orizontal, stratul superior fiind format din marne cenușii cu intercalații aparținând Miocenului (Sarmațian) peste care se dispun aluviunile de terasă. Solul este un cernoziom levigat.

Date biologice

Dintre speciile lemnoase, se remarcă dominația stejarului (Quercus robur). Farsinul (Fraxinus excelsior) a fost în parte redus prin extracție, carpenul (Carpinus betulus) este destul de bine reprezentat, iar teiul (Tilia cordata), cireșul sălbatic (Prunus avium), paltinul de câmp (Acer platanoides) și plopul tremurător (Populus tremula) sunt arbori destul de frecvenți. Dintre elementele arbustive, apar jugastrul (Acer campestere), ulmul (Corylus avellana), sângerul (Cornus sanguinea), ulmul de câmp (Ulmus laevis), păducelul (Crataegus monogyna), salba moale (Evonymus europaea), iedera (Hedera helix) și sporadic salba pitică (Euonymus nana), monument botanic al naturii.

Flora este bogat reprezentată prin ghiocei (Galanthus nivalis și Leucojum cernum) care îmbracă suprafețe întinse ale rezervației lăsând vizitatorului, în cursul lunilor aprilie-mai, o imagine de neuitat. La ele se adaugă viorelele (Scilla bifolia), sor cu frate (Melampyrum bihariense), mierea ursului (Pulmonaria offcinalis), dalacul (Paris quadrifolia), trei răi (Hepatica nobilis), tătăneasa (Symphytum cordatum), crețușca (Filipendula ulmaria), rolul pământului (Arum maculatum), cerențel (Geum urbanum), lăcrămioara (Convallaria majalis). Ca monumente botanice ale naturii semnalăm laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) și papucul doamnei (Cyripedium calceolus).

Fauna este reprezentată prin numeroase specii, din care amintim căpriorul, mistrețul, pisica sălbatică, vulpea, iepurele, jderul. Caracterul de pădure de luncă, domină de stejari în asociație cu frasini, a determinat prezența unui număr mare de păsări ce alcătuiesc o ornitocenoză bine stabilizată. Prezența stejarilor bătrâni permite o intensă populare cu specii care trăiesc în scorburi – graurul (Sturnus vulgaris), stâncuța (Coloeus monedula)… Ca element autohton este fazanul (Phasianus colchicum torquatus), naturalizat prin colonizări repetate, găsind aici un mediu foarte prielnic.

Cod: ROSCI0184.
Bioregiunea: continentală.
Ecoregiunea: Podişul Sucevei.
Suprafaţa: 299 hectare.
Altitudinea: 303 maximă, 271 minimă, 283 medie.

Căi de acces

DN 29C care leagă Botoşani de Siret intersectează situl în dreptul localității Lunca. DJ 291A care leagă localitățile Bălinești de Lunca, permite abordarea sitului pe mai multe sectoare ale sale.

Habitatele de interes comunitar din sit

91F0 – Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris)

91Y0 – Păduri dacice de stejar şi carpen

Speciile de interes comunitar din sit

Amfibieni și reptile: Broască ţestoasă de apă (Emys orbicularis).

Mamifere: Liliac comun (Myotis myotis).

Nevertebrate: Croitorul cenuşiu (Morimus funereus), Rădaşcă, Răgacea (Lucanus cervus).

Pești: Avat (Aspius aspius), Dunariţă (Sabanejewia aurata).

Plante: Papucul Doamnei, Blabornic (Cypripedium calceolus).

Caracterizarea sitului

Situl protejează un vechi fragment de pădure de luncă inundată periodic de Siret, formată în principal din stejari bătrâni în asociație cu mai multe specii, care se află într-o stare foarte bună de conservare și care, împreună cu ecosistemele acvatice pe care le mărginește, oferă condiții de habitat ideale pentru mai multe specii de interes comunitar de pești, reptile, lilieci, insecte și plante. În timpul inundațiilor, situl își mărește diversitatea habitatelor prin apariția bălţilor, japşelor şi formaţiunilor stuficole înmlăştinite, care adăpostesc o biodiversitate foarte mare.

Geologie / geomorfologie

Situată în Podișul Sucevei din sectorul nordic al culoarului Moldova-Siret, Lunca Zamostei se prelungește de la terasa inundabilă a Siretului spre piemontul subcolinar. Din punct de vedere geologic, situl se află în platforma moldovenească, având la suprafaţă depozite sarmaţiene cvasi-orizontale. Fondul litologic este alcătuit din nisipuri şi aluviuni nisipoase depuse pe viiturile râului Siret, unitatea de relief predominantă fiind cea de luncă. Panta terenului este mică, iar altitudinea medie se situează în jurul valorii de 285 m. Terenul înglobează forme uşor depresionare, cu exces de umiditate în anumite perioade ale anului sau chiar ochiuri de apă, uneori de forma unor meandre, pe vechiul curs al râului Siret.

Pedologie

Situl prezintă un sol cenușiu de pădure pseudogleizat, aluvial molic (intens-moderat), estival jilav-umed. Pe lângă conținutul variabil de argilă, acest sol prezintă o acumulare de humus care scade repede pe profil. Solul este format pe depozite grele, argiloase sau luto-argiloase, având un grad de saturație în baze ridicat, cu reacție slab acidă sau chiar neutră.

Hidrologie

Reţeaua hidrografică este tributară râului Siret, cele două pâraie din zonă, Verehia şi Baranca, neinfluenţând major microrelieful zonei. Pe teritoriul sitului se regăsesc meandrele braţului vechi al Siretului care constituie un habitat aparte, ele formând în perioada dintre inundaţii numeroase bălţi, japşe şi zone stuficole înmlăştinite.

Aspecte climatologice

Climatul în care se încadrează situl este continental-temperat, cu ierni geroase şi veri calde. Precipitaţiile medii ajung la 600 mm/an, din care cele mai multe cad în sezonul de vegetaţie. Temperaturile medii anuale au valoarea de 7-8 °C.

Vegetaţia

În ansamblul său, vegetația forestieră a sitului s-a conservat într-o stare de o remarcabilă autenticitate. Cu toate acestea, intervențiile antropice au modificat într-un mod sensibil raporturile dintre speciile lemnoase, prin extracții selective de frasin și proliferarea secundară a unor esențe precum carpenul, plopul tremurător sau jugastrul. Regimul ecologic favorabil a asigurat ecosistemului forestier condiții de vegetație luxuriantă. Esența dominantă rămâne în pădurile sitului stejarul pedunculat, în raporturi de codominanță menținându-se încă și frasinul, deși densitatea acestuia a fost considerabil redusă. La rândul său, carpenul rămâne un constituent serial, dominanța sa având o proveniență secundară în compoziția și structura ecosistemului forestier. În sit se întâlnesc numeroase specii de arbuști precum sângerul, salba moale, ulmul de câmp, porumbarul, părul pădureţ, păducelul, cruşinul, murul de mirişte, precum specii de plante ca ghioceii şi ghioceii bogaţi, lalelele pestriţe, viorelele, lăcrămioara, alături de multe altele. Această vegetație se încadrează în două habitate de interes comunitar, Păduri dacice de stejar și carpen și Păduri ripariene mixte cu stejar, ulm sau frasin, din lungul marilor râuri, ambele aflate într-o stare bună de conservare. Valoarea sitului este întregită de prezenţa unei populații de papucul Doamnei, o specie protejată de interes comunitar.

Fauna

Caracterul de pădure de luncă, dominată de stejar în asociere cu frasini, determină prezența unui număr mare de specii de păsări care alcătuiesc o asociație bine stabilită potrivit caracterului de echilibru consolidat al acestor habitate. La diversitatea avifaunistică contribuie și faptul că meandrele brațului vechi al Siretului alcătuiesc în perioadele dintre inundații numeroase bălți, japșe și formațiuni stuficole înmlăștinite care atrag speciile de baltă. Vârsta de câteva sute de ani a unor stejari permite o intensă populare cu specii care cuibăresc în scorburi precum stăncuța, graurele, pițigoiul mare, pițigoiul albastru, pițigoiul sur, porumbelul de scorbură, ciuful de pădure. Frecvent se întâlnește în cadrul sitului fazanul, naturalizat aici prin colonizări repetate și care găsește un mediu de trai foarte prielnic în ansamblul forestier și palustru al luncii de la Zamostea. În sit au fost observate cuibărind mai multe specii dintre care menționăm: cocoșarul, ciocănitoarea de stejar, țoiul, ghionoaia verde, vrabia de câmp, turturica, mierla, grangurele, șorecarul comun, gaița, silvia cu cap negru, silvia mică, sticletele, ciocănitoarea pestriță mare, cinteza de pădure, sturzul cântător, capîntortura, florintele, cucul, caprimulgul, muscarul mic, sfrânciocul roșiatic, pupăza, cucul și multe altele. Habitatele umede diverse ale sitului adăpostesc specii de păsări legate de acest mediu de viață, dintre care amintim găinușa de baltă, rața mare, stârcul pitic, lăcarul mare, lăcarul de mlaștină, pițigoiul de stuf, boicușul, lișița, presura de stuf, cârstelul de baltă, buhaiul de baltă. Mamiferele sunt reprezentate prin specii precum căpriorul și mistrețul, ambele fiind favorizate de subarboretul bogat. În sit se mai observă frecvent și bizamul, bursucul, vulpea, hermelina, nevăstuica și șobolanul de apă. Speciile de vertebrate de interes comunitar prezente aici sunt liliacul comun, avatul, dunarița și țestoasa de apă, ultima dintre specii având populații aflate într-o stare excelentă de conservare. Alți reprezentanți ai herpetofaunei sunt gușterul, șarpele de casă, broasca mică și mare de lac, broasca roșie de pădure, brotăcelul, broasca râioasă verde. Fauna diversă de insecte cuprinde și specii de interes comunitar precum rădașca și croitorul cenușiu, calitatea deosebită a habitatelor forestiere oferind condiții pentru susținerea unor populații foarte bine conservate ale acestor specii.

Contact

comuna Zamostea, județul Suceava

județul Botoşani (Cândeşti, Vârfu Câmpului), județul Suceava (Zamostea, Grămeşti, Zvoriştea)

Surse:

  • Arii naturale protejate din Bucovina / prof. dr. Marcian Bleahu, Adrian Done și Tatiana Done / Gura Humorului, Terra Design, 2006.
  • Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România (2013).