De la intrarea în muzeu, vizitatorul este întâmpinat de un mic grupaj acvaristic, precum şi de un stand cu o ofertă diversificată constând din : pliante, vederi, alte publicaţii editate de muzeu, ceramică, obiecte de podoabă din pietre semipreţioase.

Apreciată ca o mare atracţie pentru public, Sala Cristalelor prezintă cele mai frumoase şi valoroase eşantioane de flori de mină existente în patrimoniul muzeului.

Deosebite sunt şi amprentele foliare, ca şi fragmentele de animale dispărute, care vin să completeze tabloul evoluţiei vieţii pe Pământ, în decursul erelor geologice.

A doua componentă expoziţională se materializează prin abordarea unor noţiuni fundamentale de ecologie, cu referire la: ecosistem, principalele tipuri de ecosisteme terestre, aspecte sezoniere. Se remarcă dioramele: Turmă de mistreţi, Ursul brun din Bucovina, Boncănitul cerbilor, Haită de lupi – iarna. Pe circuitul expoziţional sunt amplasate monitoare şi alte mijloace audio pentru a reda animalele prezentate în diorame în mediul din natură.

Program de vizitare

  • aprilie – octombrie / 10:00 – 18:00
  • octombrie aprilie / 9:00 – 17:00

Tarife de vizitare

Expoziție permanentă

  • adulți / 6 lei / persoana
  • elevi și studenți / 1,5 lei / persoana

Expoziție temporară

  • adulți / 4 lei / persoana
  • elevi și studenți / un leu / persoana

Servicii gratuite pentru: persoane cu handicap fizic grav, copiii din centrele de plasament, veterani de razboi, lucrători actuali și pensionari din rețeaua muzeală. Reducere 50% pentru pensionari. Spațiile folosite pentru expoziții și manifestări culturale se pun la dispoziție în mod gratuit.

Contact

strada Ștefan cel Mare, numărul 33,  Suceava, județul Suceava, 720003

+4 0230 216 439

contact@muzeulbucovinei.ro
http://muzeulbucovinei.ro