Dintre toate obiceiurile românești, cel al închistririi ouălor de Paști este de departe cel mai gingaș și mai cald. Nicăieri ca în județul Suceava, oul nu este privit cu atât de multă dragoste și nici obiceiul scrierii lui nu este ridicat la nivel de artă ca aici.

Cele mai vechi și mai sugestive ouă închistrite, purtătoare de simboluri vechi, precreștine sunt ouăle ce provin din teritoriile locuite de huțuli. La Moldovița, localitate în care s-a sălășluit etnia huțulă din timpuri străvechi, această tradiție este la ea acasă.

Artista Lucia Condrea este cea care a dus faima locului în care s-a născut și a județului Suceava peste tot în lume.

În 2007, artista Lucia Condrea a inaugurat la Moldovița un muzeu ce-i poartă numele, unic în țară și poate în lume prin valoarea artistică deosebită a exponatelor. Ideea realizării acestui muzeu a apărut ca o consecință firească a multor ani de trudă artistică și din dorința de a lăsa generatților următoare aceste valori unice ale artei.

Muzeul cuprinde peste 5.000 de exponate, așezate artistic pe suprafața celor două nivele ale clădirii în 56 de vitrine și este structurat în tre secțiuni:

  • lucrările unicat ale Luciei Condrea, cele mai numeroase dintre exponate;
  • ouă încondeiate foarte vechi, colecționate din localitățile locuite de etnia huțula;
  • lucrări colecționate de autoare de la creatori din diverse țări ale lumii (colecție internațională).

Program de vizitare

  • luni – duminică / 9:00 – 20:00

Contact

sat Moldovița, comuna Moldovița, județul Suceava

+4 0230 336 312
+4 0723 541 643
+4 0723 180 286

artalucia@yahoo.com
muzeuloualorluciacondrea.ro