Cod: ROSCI0124.

Bioregiunea: alpină.
Ecoregiunea: Carpaţii Orientali.

Suprafaţa: 106.909 hectare.
Altitudinea: 1951 maximă, 330 minimă, 1.141 medie.

Căi de acces

Fiind un sit cu întindere mare, accesul se poate face pe mai multe căi: din DN18 pe ruta Sighetul Marmaţiei-Vişeu de Sus-Moisei-Prislop-Iacobeni, din DN17C pe ruta Moisei-Săcel-Salva, din DJ185 pe ruta Petrova -Valea Vişeului, din DJ187, pe ruta Leordina-Ruscova-Poienile de Sub Munte şi din DJ188, pe ruta Bogdan Vodă-Vişeu de Jos. Se mai poate ajunge şi cu trenul, calea ferată fiind situată paralel cu limita sudică a sitului şi traversând localităţile Moisei, Leordina, Petrova şi Bistra. De asemenea, există şi o cale ferată forestieră (CFF Vişeul de Sus), mocăniţa urcând în bazinul Văii Vaserului.

Habitatele de interes comunitar din sit

4030 – Tufărişuri uscate europene

4060 – Tufărişuri alpine şi boreale

4070 – Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium

6150 – Pajişti boreale şi alpine pe substrat silicios

6230 – Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase

6410 – Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae)

6430 – Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin

6520 – Fâneţe montane

8230 – Comunităţi pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stâncării silicioase

3220 – Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane

4080 – Tufărişuri cu specii sub-arctice de salix

8210 – Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase

8220 – Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase

7110 – Turbării active

3240 – Vegetaţie lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane

91V0 – Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)

9110 – Păduri de fag de tip Luzulo Fagetum

7220 – Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion).

Speciile de interes comunitar din sit

Amfibieni și reptile: Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), Triton carpatic (Triturus montandoni).

Mamifere: Liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), Liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros), Liliac comun mic (Myotis blythii), Liliac comun (Myotis myotis), Lup (Canis lupus), Urs brun (Ursus arctos), Râs (Lynx lynx), Vidră, Lutră (Lutra lutra).

Nevertebrate: Croitor de fag (Rosalia alpina), Croitor (Pseudogaurotina excellens), Cosaşul transilvan (Pholidoptera transsylvanica), Lycaena dispar, Carab (Carabus hampei), Carab (Carabus zawadszkii), Colias myrmidone, Chilostoma banaticum.

Pești: Lostriţă (Hucho hucho), Zglăvoc (Cottus gobio), Petroc (Gobio uranoscopus), Clean dungat (Leuciscus souffia), Moioagă (Barbus meridionalis), Dunariţă (Sabanejewia aurata), Chişcar (Eudontomyzon danfordi).

Plante: Dicranum viride, Curechi de munte, Gălbenele (Ligularia sibirica), Eleocharis carniolica, Papucul Doamnei, Blabornic (Cypripedium calceolus), Moşişoare (Liparis loeselii), Turiţă (Agrimonia pilosa), Clopoţel (Campanula serrata), Iarba gâtului (Tozzia carpathica), Buxbaumia viridis, Meesia longiseta.

Caracterizarea sitului

Unicitatea şi importanţa pentru conservare a sitului rezidă în peisajul specific de munţi acoperiţi cu păduri şi pajişti montane într-o alternanţă încântătoare, prezenţa florei şi faunei emblematice pentru Carpaţi în cadrul unor ecosisteme încă stabile, existenţa habitatelor naturale pe întinderi mari, la toate acestea adăugându-se şi un mod de viaţă tradiţional al localnicilor, direct dependent de resursele naturale şi încă păstrat nealterat într-o anumită măsură. Totodată, datorită apropierii faţă de graniţa de stat a României, teritoriul sitului este nefragmentat de drumuri de acces şi reprezintă o excelentă nişă ecologică pentru populaţiile de carnivore mari. Datorită vecinătăţii cu Rezervaţia Biosferei Carpaţi din Ucraina şi cu Parcul Naţional Munţii Rodnei, zona sitului Munţii Maramureşului reprezintă un bun coridor ecologic pentru migraţia speciilor în lanţul carpatic. Au fost identificate aici 18 tipuri de habitate de interes comunitar, dintre care patru sunt prioritare. Din multitudinea de specii, 35 sunt de interes comunitar, cinci fiind prioritare.

Geologie / geomorfologie

Fragmentarea morfologică a masivului este o caracteristică a munţilor Maramureşului, reţeaua hidrografică determinând o separare şi o fragmentare a zonelor înalte. Substratul geologic variat determină şi o morfologie extrem de variată, ceea ce reprezintă un unicat în Carpaţi. Vârfurile sunt de mai multe tipuri: dezvoltate pe roci metamorfice dure, formate pe şisturi cristaline micacee, modelate în roci bazaltice mezozoice, modelate în roci eruptive neogene, dezvoltate pe calcare şi dolomite cristaline, pe calcare eocene, calcare şi dolomite triasice şi, în final, vârfuri formate din gresii. Defileele sunt în roci metamorfice, în gresii cretacice sau în calcare. Fără a avea aspect de defilee, merită menţionată şi morfologia cursurilor superioare a văilor Socolău şi Rica, morfologie comună întregului fliş carpatic, prezentă aici pentru a spori atractivitatea masivului. Stâncile şi pereţii stâncoşi reprezintă obiective de interes turistic şi în acelaşi timp sectoare cu o floră mai deosebită datorată expunerii prelungite la soare şi o faună caracteristică. Predomină stâncile şi pereţii calcaroşi, dar sunt prezente şi stânci de cuarţite şi şisturi metamorfice. Relieful glaciar este mai slab reprezentat decât în masivele vecine (Rodna la sud, Cernahora la nord), remarcabil fiind însă faptul că acesta este modelat pe un substrat geologic variat: şisturi cristaline, gresii cretacice sau bazalte mezozoice cu intercalaţii de calcare. Relieful periglaciar este datorat modelării crio-nivale fiind reprezentat de râuri şi torenţi de pietre, grohotişuri difuze, potcoave nivale, microdepresiuni nivale şi movile înierbate. Carstul este reprezentat de 48 de cavităţi (peşteri şi avene), în general de mici dimensiuni. Faptul că denivelarea negativă este de peste două ori mai mare decât cea pozitivă arată că sunt puţine cavităţi de versant ascendente, majoritatea fiind puternic descendente sau avene. Fenomenele carstice prezintă aici o importanţă ştiinţifică, arheologică şi turistică, selectarea cavităţilor destinate turismului rămânând un obiectiv important pentru protecţia mediului subteran. Cele mai importante cavităţi cercetate până în prezent sunt Avenul din Petriceaua, Peştera Vasile Bologa din Geamănu, Peştera Mare din piatra Moloşnaia, Peştera din Piatra Băiţei, Peştera Hoţilor din pârâul Bănării, Peştera Fântânele. Trebuie menţionate şi zonele cu exocarst cum ar fi dolinele şi izbucurile.

Pedologie

alterare
autohtonă de mică grosime, din cauza fragmentării şi înclinării pronunţate a versanţilor care favorizează deplasarea produselor dezagregate şi alterate. Din grupele mari de soluri, suprafeţe semnificative ocupă districambosolul, acesta formându-se în zona montană în condiţii de climă rece şi umedă care face ca materia organică să fie numai parţial descompusă de către microorganisme, procesul fiind foarte lent şi ducând la acidificarea accentuată a solului. Aceste soluri sunt ocupate de vegetaţie forestieră, fâneţe naturale, păşuni montane şi, într-o mică măsură, de suprafeţe izolate cultivate cu cartofi şi ovăz. Districambosolurile şi solurile prepodzolice sunt extinse în partea inferioară a arealului, pe versanţi înclinaţi şi cumpene înguste, sub păduri de fag şi molid, în care apar uneori afinul şi diverse specii de muşchi. Solurile prepodzolice, local litosoluri, se întâlnesc de-a lungul crestei principale a Munţilor Maramureşului până în valea Ţibăului. Litosolurile sunt soluri neevoluate, scheletice, care s-au format pe roci eruptive şi metamorfice, ocupând masivele înalte. Solurile brune podzolice au valoare mediocră, fiind mai importante din punct de vedere silvic şi pastoral. Sub pajiştile aflate la peste 1600 m întâlnim şi enclave de humosiosoluri. Aluviunile şi aluvisolurile se întâlnesc pe luncile inundabile ale principalelor cursuri de apă, în special pe valea Vişeului. Aluviunile sunt depozite grosiere, slab evoluate şi structurate, sărace în elemente nutritive.

Hidrologie

Reţeaua hidrografică este bine dezvoltată, asigurând o scurgere abundentă a apei, cu caracter permanent, tot timpul anului. Densitatea ei cuprinde valori între 0,7-2 km/km2. Valoarea medie a scurgerii specifice este mai scăzută decât în Munţii Oaş, Gutâi şi Ţibleş, situaţi mai spre vest, în prima linie în faţa maselor de aer oceanice. Munţii Maramureşului cuprind trei bazine hidrografice: Vişeu (Tisa), Bistriţa (Siret) şi Ceremuş (Prut). În sit, cea mai mare suprafaţă a bazinului hidrografic o are Ruscova, urmată de Vaser cu suprafaţă mai mică dar cu o lungime a cursului principal mai mare, aparţinând bazinului hidrografic al Tisei. Urmează apoi bazinele hidrografice Ţâsla, Frumuşeaua şi Bistra, aparţinând bazinului hidrografic al Tisei. În bazinul hidrografic Bistriţa cel mai mare bazin îl are Ţibăul, urmat de Pârâul Şes. Scurgerea lichidă medie se desfăşoară sub influenţa condiţiilor climatice şi a substratului litologic. Cel mai mare debit mediu multianual şi scurgere specifică medie le are Ruscova la vărsarea în Vişeu, urmată de Vaser la Vişeu de Sus. Scurgerea în timpul anului are valori mai mari primăvara datorită suprapunerii topirii zăpezii şi valori minime în timpul iernii, acest lucru plasând râurile din Munţii Maramureşului în cadrul tipului de regim hidrologic carpatic transilvan.

Aspecte climatologice

Munţii Maramureşului aparţin sectorului de climă continental moderată, fiind supuşi permanent influenţei maselor de aer vestice de natură oceanică, ale căror caracteristici se reflectă în evoluţia tuturor elementelor climatice. Amplitudinea medie anuală este între 22-24 °C, această valoare evidenţiind caracterul de climă continentală temperată moderată cu extreme termice puternice între vară şi iarnă. Cel mai ploios anotimp este vara, perioadă în care cad 61% din totalul precipitaţiilor, cel mai secetos anotimp fiind iarna. Numărul anual de zile cu precipitaţii este de 150-170. Stratul de zăpadă apare în luna septembrie, iar ultima ninsoare se poate înregistra la finalul lunii martie. Stratul de zăpadă se menţine între 120-200 de zile, cu o grosime medie de 75-150 cm, fapt ce favorizează dezvoltarea turismului pentru practicarea sporturilor de iarnă. În general, iernile sunt reci şi lungi (durează peste șase luni), iar verile scurte și răcoroase, perioada de utilizare a păşunilor fiind astfel limitată la trei luni (iunie, iulie şi august). Circulaţia predominantă a maselor de aer se face dinspre vest şi respectiv nord, configuraţia reliefului determinând canalizarea vânturilor pe direcţii specifice. Direcţia predominantă a vânturilor este dinspre SV, în timp ce la nivelul culmilor sunt prezente atât circulaţia vestică cât şi cea nordică. În cadrul general al zonalităţii latitudinale şi verticale, formele de relief şi orientarea pantelor imprimă modificări locale ale regimului climei. Formele concave de teren favorizează procesul de acumulare şi reţinere a aerului rece şi dens, care are loc în general noaptea, fiind mai accentuat în partea rece a anului pe timp calm şi senin, în prezenţa stratului de zăpadă. În asemenea condiţii se creează stratificarea stabilă a aerului, cunoscută sub denumirea de inversiune termică.

Vegetaţia

În funcţie de factorii determinanţi (condiţiile climatice, altitudinea, panta şi expoziţia, tipul de sol şi substratul litologic), au fost identificate mai multe etaje de vegetaţie. Etajul colinar al gorunetelor şi goruneto-făgetelor este situat în zona de deal (între 300-700 m). Vegetaţia forestieră este formată din gorunete şi goruneto-făgete de dealuri cu o serie de specii de amestec specifice şleaului cum ar fi teiul pucios, carpenul, cireşul sălbatic, plopul tremurător şi arţarul. În văile cu expoziţie nordică apar făgetele, iar pe pantele însorite domină gorunetele. La marginea pădurilor apar asociaţii de porumbar cu păducel. Din categoria arbuştilor, cele mai des întâlnite specii sunt alunul, salcia căprească, măceşul, cornul şi socul negru. De-a lungul văilor se întâlnesc frecvent comunităţi de arin alb şi salcie albă, cu stratul ierburilor şi subarbuştilor puternic dezvoltat, dominat de brusturele mare şi lăptucul oii. Vegetaţia ierboasă reprezentativă a pădurilor acestui etaj este bine dezvoltată, cu o bogată floră dominată de vinariţă, pochivnic şi răcovină. Etajul montan inferior face trecerea de la deal la munte, fiind situat între 700 și 1200 m. Vegetaţia forestieră este reprezentată de specii ca fagul, frasinul, carpenul, mesteacănul, paltinul, laricea şi ulmul. Din categoria arbuştilor cele mai răspândite specii sunt alunul, salcia căprească, măceşul şi afinul. Stratul ierburilor şi subarbuştilor este dezvoltat variabil, în funcţie de umbrire, putând lipsi în cazul arboretelor foarte închise. În general însă este bogat în specii ca brusturele negru, colţişorul, mierea ursului, iar pe versanţii umbriţi poate domina murul de pădure. Etajul montan al pădurilor de amestec este situat la altitudini cuprinse între 1000 și 1400 m, fiind reprezentat de amestecuri de fag, brad, molid, paltin şi frasin. Ca arbuşti se întâlnesc alunul, salcia căprească, măceşul, afinul şi arinul de munte (pe culoarele de avalanşă de pe valea Repedea). Stratul ierburilor şi subarbuştilor este dezvoltat în funcţie de lumină, fiind format din colţişor, mur de pădure şi sânziene, local putând apărea şi specii acidofile (trestioara şi mălaiul cucului). Etajul montan al molidişurilor este situat la altitudini de peste 1300 m, fiind format în general din molidişuri pure. Ca arbust este semnificativ ca prezenţă afinul. Etajul joacă un rol foarte important în protecţia împotriva eroziunii solului şi a viiturilor. Stratul ierburilor şi cel subarbustiv este dominat de măcrişul iepurelui, afin, horşti, degetăruţ, vulturică. Etajul subalpin începe cu brâul de jnepeni de la limita superioară a pădurilor. Cel mai important rol pe care îl au jnepenişurile este oprirea eroziunilor provocate de precipitaţii şi de păşunat, regularizarea regimului hidrologic, având de asemenea o mare importanţă peisagistică. În compoziţia lor se întâlnesc ghinţura galbenă, ochinceaua, lichenul de piatră, trestioara, mărţişorul, bria, oiţele, rotunjoarele, muşcatul dracului, cărbunii. Stratul ierburilor nu este distinct, el întrepătrunzându-se cu cel al subarbuştilor, fiind dominante specii precum părul porcului, viţelarul şi mălaiul cucului. Printre tufişurile caracteristice etajului subalpin se evidenţiază şi smârdarul, care formează comunităţi întinse în Munţii Pop Ivan, Şerban, Poloninca, Plai şi pâlcuri pe Vf. Farcău. O importanţă deosebită au stâncăriile calcaroase, cu flora caracteristică calcofilă. Dintre speciile mai valoroase amintim floarea de colţ, alături de care au mai fost semnalate coada şoricelului, vârtejul pământului, păiuşul şi guşa porumbelului. Etajul alpin apare doar fragmentar, ocupând vârfurile munţilor cei mai înalţi, stâncării şi abrupturi, îndeosebi cele orientate spre nord. Din cauza vânturilor puternice şi a temperaturii scăzute, numeroase plante sunt lipite pe stânci sau sol, în grupuri compacte de indivizi, aşa cum sunt clopoţeii de munte, sisineii de munte şi ochii găinii. Fitocenozele stâncăriilor prezintă specii ca ruginiţa, ochiul boului, cujucăreaua de munte, ruja. Ecosistemele acvatice din sit sunt reprezentate de zone umede ripariene cu angelică, nilocea, pipirig şi frigări, izvoare reofile cu rogoz şi calcea calului, mlaştini mezo-oligotrofe şi mlaştini oligotrofe edificate de muşchiul de turbă şi bumbăcariţă. Flora acestui sit include până în prezent 1509 specii, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din flora de cormofite spontane la nivel naţional, rezultând astfel importanţa pentru conservare a acestuia, ca eşantion reprezentativ pentru regiunea biogeografică alpină. În această flora diversă există un număr însemnat de rarităţi, printre care amintim 26 de endemite carpatice şi elementele floristice cu diferite statute de conservare cum ar fi bulbucii de munte, floarea de colţ, roua cerului, curechii de munte, clopoţeii, papucul doamnei, moşişoarele, turiţa, iarba gâtului, pipiriguţul, ultimele şapte fiind specii de interes comunitar. În prezent sunt cunoscuţi 169 de taxoni de ciuperci, printre care se evidenţiază multe specii comestibile, cu valoare alimentară ridicată, unele întâlnite frecvent în cantităţi apreciabile: buretele roşu brobonat, ghebele, hribii, buretele iepurelui, buretele ţepos şi hribul murg. Lichenii au un rol hotărâtor în formarea solului în zonele stâncoase erodate, găsindu-şi condiţii ecologice favorabile în habitatele umbrite, umede ale sitului. Sunt plante cu mare amplitudine ecologică, bine reprezentate atât în zonele forestiere cât şi în golul alpin, unde vegetează pe diferite substraturi – sol, stânci, scoarţa arborilor, muşchi, lemne. Lichenoflora cunoscută cuprinde 123 de taxoni dintre care menţionăm barba ursului, lichenul renului şi lichenul hartă. Datorită alcătuirii geologice şi condiţiilor pedoclimatice favorabile, situl asigură dezvoltarea şi menţinerea unei bogate liste de specii de muşchi care cuprinde 476 de taxoni, din care 89 de taxoni sunt semnalaţi ca noi pentru teritoriul cercetat. De menţionat este faptul că trei dintre speciile de muşchi prezente aici sunt de interes comunitar.

Fauna

Fauna sitului este reprezentativă pentru Carpaţii Orientali, înregistrând o serie de specii endemice şi rare în România şi în Europa. Fauna de fluturi diurni a sitului este formată din 126 de specii, adică 62% din numărul de specii existente în ţară. Dintre acestea amintim cele două specii de interes comunitar, albiliţa portocalie şi fluturele roşu de mlaştină. În fauna de peşti se remarcă o specie endemică pentru bazinul Tisei şi Timişului, chişcarul de râu. În partea inferioară a râurilor de munte Ruscova, Frumuşaua şi Bistra, numărul speciilor de peşti este mai mare datorită celor care vin aici pentru depunerea icrelor. Au fost identificate următoarele specii de interes comunitar: moioaga, cleanul dungat, petrocul, zglăvoaca, dunariţa şi lostriţa, aceasta din urmă fiind Monument al Naturii şi specie endemică pentru bazinul dunărean şi, de asemenea, periclitată. Până în prezent s-a identificat existenţa a 13 specii de amfibieni dintre care amintim salamandra, broasca râioasă brună şi cea verde, broasca roşie de pădure şi cea de munte, tritonul carpatic şi buhaiul de baltă cu burta galbenă, ultimele două fiind de interes comunitar. Un pericol real pentru amfibieni îl reprezintă introducerea de peşti în lacurile de munte care în prezent nu au faună piscicolă. Experienţa anterioară indică faptul că, fără introduceri repetate, populaţiile de peşti nu se menţin pentru mult timp, dar impactul acestora este mare, conducând la reducerea efectivelor sau chiar la dispariţia a numeroase populaţii de nevertebrate şi amfibieni. Inventarul herpetofaunei cuprinde şapte specii de reptile: şopârla de câmp, şopârla de munte, năpârca, şarpele lui Esculap, şarpele de casă, vipera şi şarpele de alun. Pe teritoriul sitului a fost evidenţiat un număr de 121 de specii de păsări, dintre care amintim cocoşul de mesteacăn, cocoşul de munte, ierunca, barza albă şi cea neagră, acvila de munte şi cea ţipătoare mică, viesparul, şoimul călător, porumbelul de scorbură, ciuşul, pupăza, ghionoaia verde şi cea sură, ciuvica, minuniţa, huhurezul mic şi cel mare, ciocănitoarea neagră, cea de munte şi cea cu spate alb, muscarul gulerat şi cel mic, şorecarul comun, uliul păsărar şi cel al găinilor, vânturelul roşu, cucul, cristelul de câmp. În privinţa mamiferelor, studiile relevă existenţa a 41 de specii, dintre care amintim cerbul carpatin, căpriorul, mistreţul, vulpea, pisica sălbatică, jderul de copac, dihorul, bursucul, nevăstuica şi vidra (de interes comunitar). Liliecii sunt reprezentaţi în sit prin zece specii, dintre care patru sunt de interes comunitar: liliacul comun mic, liliacul mare şi cel mic cu potcoavă şi liliacul comun. Suprafaţa mare din sit a habitatelor prielnice nefragmentate, precum şi vecinătatea cu Rezervaţia Biosferei Carpaţi din Ucraina şi cu Parcul Naţional Munţii Rodnei fac posibilă prezenţa aici a unor populaţii de carnivore mari protejate (urs, lup şi râs), aflate într-o stare bună de conservare. Pentru aceste specii, situl reprezintă un coridor ecologic important în migraţia şi continuitatea lor în lanţul carpatic.

Aspecte socio-economice și culturale

Moroşenii se ocupă în principial cu exploatarea şi prelucrarea lemnului. Ca ramură a agriculturii predomină creşterea animalelor, ale căror materii prime sunt folosite în gospodăriile personale şi valorificate în pieţele alimentare. Această zonă este singura din Europa în care se mai produce ceramică roşie nesmălţuită. Ţinutul istoric al Maramureşului este valorificat prin turism, fiind considerat unul dintre cele mai bine păstrate teritorii culturale şi etnografice, locuitorii dezvoltând activităţi în domeniul agroturismului. Toate localităţile dispun parţial de alimentare cu apă şi canalizare (ultima lipsind în Bistra şi Poienile de Sub Munte). Locuinţele sunt încălzite în sistem individual, cu lemne.

Primele atestări documentare ale localităţilor din sit sunt din secolul al XIII-lea când pe teritoriile cnezatelor de pe Mara, Iza, Vişeu şi Vaser se dezvoltă un ţinut definit de două cuvinte, lemn şi apă. Istoria, tradiţia şi viaţa moroşenilor se regăsește în lemnul celor opt biserici incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, cu o vechime de peste 300 de ani şi prin care oamenii locului sunt conectaţi spiritual cu natura. Fiecare moroşan, bătrân sau copil, deţine, fără excepţie, un costum tradiţional păstrat nealterat de influenţe urbane, admirat duminica la biserici sau de sărbători (cum este şi spectacolul de teatru popular „Viflaimul“), prilej de a cunoaşte tradiţiile neschimbate de generaţii („Ruptul Sterpelor“, „Sâmpetru de vară şi iarnă“, „Sânzienele“, „Focul Viu“, „Sângiorzul“). Localnicii mai păstrează încă funcţionale războiul de ţesut pentru cergi, pănură (stofă groasă pentru sumane şi gube – hainele de iarnă) şi vâltorile din scânduri în formă de con pentru răsucirea stofei. O experienţă de neuitat pentru vizitatorii sitului este şi mersul cu mocăniţa, pe Valea Vaserului existând una dintre ultimele şine de cale ferată activă pentru locomotive cu aburi din Europa, folosită pentru coborârea buştenilor de pe munţi, dar şi în scop turistic.

Activităţi care se desfăşoară în sit și în afara perimetrului acestuia

Activităţile cu impact negativ asupra speciilor şi habitatelor sunt suprapăşunatul, braconajul, tăierile ilegale, supraexploatarea resurselor minerale în balastiere.

Administrarea sitului

Există în sit, dar mai sunt necesare, clădiri administrative, staţiuni ştiinţifice şi centre de informare/vizitare, panouri şi puncte de informare, panouri pentru orientare, amenajări pentru observare / supraveghere şi bariere. Amploarea turismului impune suplimentarea potecilor/drumurilor de vizitare, a traseelor turistice şi traseelor tematice (în special pe Valea Vaserului). Nu există dar sunt necesare locuri de campare, amenajări pentru colectarea deşeurilor şi construirea unor vetre de foc.

Sursa: Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România (2013).

Contact

județul Maramureş (Bistra, Borşa, Leordina, Moisei, Petrova, Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova, Săcel, Vişeu de Jos, Vişeu de Sus), județul Suceava (Cârlibaba)