Cod: ROSCI0125.

Bioregiunea: alpină.
Ecoregiunea: Carpaţii Orientali.

Suprafaţa: 48.062 hectare.
Altitudinea: 2.284 maximă, 595 minimă, 1.424 medie.

Căi de acces

Accesul în sit se poate face din DN18, între localităţile Moisei şi Cârlibaba (spre nordul şi estul sitului), din DN17D, între localitatea Cormaia şi intersecţia acestui drum cu DN18 (spre sudul şi estul sitului) şi din DN17C, între localităţile Telciu şi Moisei (către vestul sitului). Din toate aceste drumuri se desprind drumuri locale şi forestiere care duc în interiorul sitului, pe văi cu sunt Bila, Lala, Izvoru Dragoş, Bârloaia, Guşetu Mare, Gormaia, Anieş, Pârâul Roşu şi Cobăşel.

Habitatele de interes comunitar din sit

4060 – Tufărişuri alpine şi boreale

4070 – Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium

6430 – Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin

6520 – Fâneţe montane

3220 – Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane

8110 – Grohotişuri silicioase din etajul montan până în cel alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani)

8120 – Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin (Thlaspietea rotundifolii)

7140 – Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate de substrat)

91E0 – Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)

3230 – Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane

4080 – Tufărişuri cu specii sub-arctice de salix

6170 – Pajişti calcifile alpine şi subalpine

6230 – Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase

7110 – Turbării active

7220 – Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion)

7230 – Mlaştini alcaline

7240 – Formaţiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae

8220 – Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase

8310 – Peşteri în care accesul publicului este interzis

9110 – Păduri de fag de tip Luzulo Fagetum

91V0 – Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)

9410 – Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea)

9420 – Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană

3240 – Vegetaţie lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane

6150 – Pajişti boreale şi alpine pe substrat silicios

8210 – Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase

Speciile de interes comunitar din sit

Amfibieni și reptile: Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), Triton cu creastă (Triturus cristatus), Triton carpatic (Triturus montandoni).

Mamifere: Liliac comun (Myotis myotis), Liliac comun mic (Myotis blythii), Urs brun (Ursus arctos), Vidră, Lutră (Lutra lutra), Râs (Lynx lynx), Lup (Canis lupus), Şoarece de Tatra (Microtus tatricus).

Nevertebrate: Carab (Carabus zawadszkii), Carab (Carabus variolosus), Callimorpha quadripunctaria, Croitor de fag (Rosalia alpina), Cucujus cinnaberinus, Carab (Carabus hampei), Cosaşul transilvan (Pholidoptera transsylvanica), Croitor (Pseudogaurotina excellens), Calul dracului (Cordulegaster heros), Colias myrmidone. Pești: Moioagă (Barbus meridionalis), Zglăvoc (Cottus gobio), Chişcar (Eudontomyzon danfordi).

Plante: Clopoţel (Campanula serrata), Iarba gâtului (Tozzia carpathica),Dicranum viride, Drepanocladus vernicosus, Firuţă de munte (Poa granitica ssp. disparilis), Curechi de munte, Gălbenele (Ligularia sibirica), Buxbaumia viridis, Meesia longiseta.

Caracterizarea sitului

Zona reprezintă unul dintre cele mai mari situri din grupul nordic al Carpaţilor Orientali, având o importanţă majoră în întreaga bioregiune alpină datorită structurii geologice şi geomorfologice, precum şi prin prezența a numeroase specii de faună şi floră, dintre care multe endemice şi relicte glaciare. Peisajele variate, structurate în cinci complexe morfologice deosebite (Ineu, Omu-Gărgălău, Galat-Puzdrele, Pietrosul Rodnei şi Bătrâna), adăpostesc numeroase lacuri, văi şi circuri glaciare, care conservă populaţii importante din opt specii de plante şi 23 de animale de interes comunitar, șase fiind prioritare pentru conservare. Deşi situl prezintă un mare interes pentru vizitatori, oferind mai multe tipuri de turism (de recreere, balnear, cultural, ecvestru, rural), calitatea ecosistemelor rămâne una excelentă, evidenţiată prin cele 26 de habitate de interes comunitar, dintre care șase sunt prioritare pentru conservare. Situl se suprapune peste Parcul Naţional Munţii Rodnei şi include şi patru rezervaţii naturale: Izvoarele Mihăilesei, Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru, Piatra Rea, Bila-Lala.

Geologie / geomorfologie

Altitudinea mare şi masivitatea Munţilor Rodnei sunt consecinţe ale alcătuirii petrografice şi ale condiţiilor tectonice. Aceștia apar sub forma unui bloc alcătuit din şisturi cristaline, delimitat de două falii profunde, Dragoş-Vodă (la nord) şi Rodnei (la sud). În partea sudică a Munţilor Rodnei apar roci vulcanice sub forma unor măguri dispuse în lungul Someşului Mare. Rocile metamorfice sunt bine reprezentate prin amfibolite, serpentine, gnaisuri oculare şi paragnaisuri, iar cele vulcanice prin riolite, dacite şi andezite. Calcarele cristaline, amfibolitele şi micaşisturile cu granaţi predomină pe Vf. Inău, Vf. Corongiş, Vf. Omu, Vf. Cişa şi sunt formate din calcare recifale cristaline. În Piatra Rea şi Mihăiasa predomină calcarele cvasiorizontale, care dau suprafeţe tubulare. Vârfurile Pietrosu, Rebra şi Bătrâna sunt alcătuite din şisturi sericito-cloritoase cu intercalaţii de calcare cristaline recifale. Masa cristalină a Munţilor Rodnei este înconjurată de un brâu continuu de depozite sedimentare care ţin de următoarele bazine învecinate: Depresiunea Maramureşului, bazinul Ţibău-Rotunda-Prislop şi Munţii Bârgăului. Din întregul lanţ carpatic oriental, Munţii Rodnei conservă cel mai bine urmele glaciaţiunii cuaternare, păstrându-se peisajul tipic al modelării glaciare cu întreaga gamă de forme rezultate din acţiunea gheţarilor montani, asociate cu resturi ale prelucrării anterioare şi cu formele eroziunii postglaciare. Astfel, se impun în relief bogăţia formelor glaciare şi crionivale care au dus la instalarea unor gheţari de circ, de vale şi de platou. Cele mai mari complexe glaciare cu lacuri sunt Iezer, Buhăescu, Repedea, Negoiescu, Cimpoieşul, Cailor, Bistricioara, Putredu, Inău şi Lala. Din diversitatea mare a formelor de relief se remarcă vârfurile şi crestele modelate prin procese criergice, versanţii de gelifracţie, râurile şi torenţii de pietre, mările de blocuri, trenele de grohotişuri, blocuri glisante, potcoavele nivale, terasetele de crioplantaţie şi solifluxiune, culoarele de avalanşe, pâlniile şi nişele de nivaţie, microdepresiunile nivale etc. Calcarele au o răspândire relativ redusă, întâlnindu-se atât calcare cristaline cât şi sedimentare. Cele cristaline apar intercalate în masa de şisturi cristaline şi se remarcă în relief prin abrupturi sau platouri. Apar în sit şi forme exocarstice, precum lapiezurile şi dolinele. Endocarstul este reprezentat prin 80 de peşteri şi avene, dintre care se remarcă Grota Zânelor, Peştera Cobăşel, Peştera Baia lui Schneider, Peştera Izvorul Albastru al Izei, Peştera Iza, Avenul cu Scară, Avenul Podu Pietrei Rele.

Pedologie

Procesele pedogenetice s-au desfăşurat în masiv atât sub influenţa factorilor bioclimatici specifici diferitelor etaje de vegetaţie, cât şi sub influenţa directă a substratului litologic. Predominanța covârşitoare a şisturilor cristaline şi metamorfice în substratul geologic a determinat evoluţia solurilor zonale spre solurile oligobazice acide, care în succesiune pe altitudine coincid în mare cu etajarea vegetaţiei. Astfel, solurile brune luvice (podzolite) se întâlnesc frecvent în etajele colinar şi submontan din ramura vestică şi sud-vestică a masivului, sub pajiştile mezofile sau sub pâlcurile de gorunete rămase nedefrişate. Solurile automorfe zonale din etajul montan sunt brune acide şi negre acide, extinderea lor este indicată de pădurile de fag şi de fag în amestec cu molid şi brad. În etajul molidişurilor, cea mai mare extindere o au solurile brune feriiluviale formate pe şisturi sericito-cloritoase, cu textură lutoasă, puternic acide, bogate în materie organică, slab saturate în baze. Pe terenurile despădurite, pe măsură ce se instalează vegetaţia ierboasă, aceste soluri devin mai superficiale şi se îmbogăţesc în humus acid. În etajul subalpin, sub fitocenozele de jneapăn se întâlnesc litosoluri organice, slab evoluate, care se dezvoltă pe roci cristaline, de regulă bolovănişuri şi pietrişuri consolidate. Au o textură lutoasă, o reacţie puternic acidă şi un procent ridicat de materie organică. Sub limita superioară a etajului subalpin şi în etajul alpin inferior, pe terenurile acoperite de tufărişuri scunde şi pajişti primare se întâlnesc solurile humico-silicatice, superficiale, lutoase, puternic acide, bogate în substanţă organică şi foarte slab saturate în baze. În comparaţie cu solurile acide, solurile formate pe substrat litologic eubazic au un caracter intrazonal şi ocupă suprafeţe restrânse în zonele calcaroase din etajul subalpin şi cel alpin inferior al masivului. Cele mai răspândite soluri bazice intrazonale sunt rendzinele negre, care au evoluat sub fitocenozele pajiştilor, fiind soluri superficiale cu reacţie neutră sau slab bazică, conţinut ridicat de carbonaţi şi un procent ridicat de humus. Pe crestele şi pe versanţii unor vârfuri calcaroase bogate în grohotişuri mărunte şi cu eroziune activă, se întâlnesc litosolurile denumite protorendzine. Tot în grupa solurilor intrazonale se încadrează şi solurile turboase dezvoltate pe terenurile cu exces de umiditate din preajma izvoarelor şi pâraielor subalpine. Pe luncile văilor intramontane se întâlnesc frecvent solurile aluviale şi aluvio-coluviale.

Hidrologie

Resursele de apă sunt constituite din ape subterane şi ape de suprafaţă (reţeaua hidrografică şi lacurile). Dominanţa rocilor cristaline compacte determină cantonarea apelor freatice mai ales în scoarţa de alterare, ceea ce nu permite asigurarea unor rezerve importante, fenomen compensat de cantitatea mare de precipitaţii. Apele freatice ies la suprafaţă sub formă de izvoare la baza grohotişurilor, scoarţelor de alterare şi a solurilor, având debite variabile şi fiind dependente de regimul precipitaţiilor. Munţii Rodnei constituie prin masivitatea lor un nod hidrografic, drenajul realizându-se spre patru colectori principali, Vişeul, Iza, Someşul Mare şi Bistriţa Aurie. Sistemul Vişeului drenează versantul nordic al Munţilor Rodnei, având numeroşi afluenţi ale căror izvoare se află în diverse circuri glaciare precum Fântâna, Negoiescu, Repedea, Pietroasa, Izvor, Hotarului şi Izvorul Dragoş. Sistemul Izei drenează partea de NV a sitului prin izvoarele Izei. Sistemul Someşul Mare drenează versanţii de SE, sud şi SV prin numeroşi afluenţi precum Cobăşel, Baia, Anieşul Mare şi Anieşul Mic, Cormaia, Rebra, Gersa, Sălăuţa etc. Sistemul Bistriţei drenează sectorul nord-estic, având izvoarele în căldarea Bistricioara şi primind afluenţi precum Putredu, Tomnatecul Mare şi Mic, Bila şi Lala. Lacurile constituie unul dintre elementele peisagistice caracteristice Munţilor Rodnei, fiind situate la altitudinea de 1800-1950 m. Genetic, se încadrează în categoria lacurilor glaciare cantonate în circurile sau văile foştilor gheţari cuaternari, majoritatea alimentându-se din izvoarele situate la baza depozitelor de grohotişuri. Numărul lor este greu de apreciat, multe fiind temporare. Dintre cele mai importante lacuri amintim Iezer, Buhăescu I, II, III şi IV, Repedea, Negoiescu, Ştiol, Lala Mică, Lala Mare, lacurile din căldarea Negoiescului şi cele din căldarea Piatra Rea.

Aspecte climatologice

Poziţia în ansamblul grupei nordice a Carpaţilor Răsăriteni, orientarea culmii principale pe direcţia E-V, masivitatea şi înălţimea de peste 2200 m determină câteva particularităţi climatice pentru Munţii Rodnei. Prin poziţie, se situează la contactul a două arii de influenţă, baltică şi oceanică, cu diferenţieri între versanţii nordici şi cei sudici ca urmare a orientării pe direcţia E-V, care se manifestă în regimul termic şi al precipitaţiilor. Masivitatea şi înălţimile mari diferenţiază climatic creasta principală de regiunile periferice, aflate cu mult sub nivelul acesteia. Temperatura medie anuală este de 1,3 ºC, scăzând spre culmi până la –1,5 ºC şi crescând până la 6 ºC spre periferia sitului. Temperaturi negative se înregistrează între lunile noiembrie şi martie. Umiditatea relativă se menţine la valori ridicate (aproximativ 80%), cu diferenţieri în funcţie de altitudine, expoziţie, condiţii de adăpost etc. Nebulozitatea totală are valori ridicate, media anuală de 6,7 zecimi, cu valori minime în septembrie, octombrie şi ianuarie. Precipitaţiile oscilează între 1200 și 1400 mm în regiunile joase şi peste 1400 mm în partea înaltă a masivului. Prima ninsoare apare pe înălţimi la începutul lunii septembrie, iar ultima ninsoare la începutul lunii mai. Numărul zilelor cu strat de zăpadă este de 160-200 pe înălţimi şi 120-160 la periferia masivului. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 62 cm, ajungând uneori şi la 2 m. Vânturile au o frecvenţă mai mare pe culmi (unde ating şi 50-60 m/s), dominând cele din NV, apoi cele de NE, E, S şi V.

Vegetaţia

Flora de ciuperci, licheni şi muşchi a Munţilor Rodnei include multe specii endemice (elemente dacice), specii rare sau foarte rare, dar şi specii noi pentru ştiinţă. Se remarcă în sit patru specii de muşchi de interes comunitar care au populaţii mari cu o stare bună de conservare. În Munţii Rodnei se constată o diferenţiere a învelişului vegetal pe altitudine în strânsă legătură cu factorii climatici şi edafici. Aceste formaţiuni vegetale bine individualizate fizionomic caracterizează o anumită zonă montană şi sunt răspândite pe altitudine sub formă de „benzi“ late de 300-500 m, alcătuind etajele şi subetajele de vegetaţie. Etajul montan este foarte bine reprezentat în masiv şi se extinde pe altitudine între 500 şi 1500 m, cuprinzând aproape întreaga zonă forestieră. În cadrul lui se pot diferenţia trei subetaje, după cum urmează: subetajul montan inferior (500-650 m), cu goruneto-cărpinete şi făgeto-cărpinete, subetajul montan mijlociu (650-1100 m), caracterizat prin prezenţa atât a făgetelor pure, cât şi a pădurilor de amestec (fag cu brad sau fag cu molid), subetajul montan superior (1100-1500 m), individualizat prin prezenţa exclusivă a pădurilor boreale de molid răspândite pe toată întinderea masivului. În zonele despădurite din acest etaj s-au instalat pajişti utilizate cu precădere ca păşuni montane. Etajul subalpin începe să se contureze odată cu apariţia molidişurilor de limită (1500-1550 m) şi se definitivează fizionomic prin tufărişurile de jneapăn care urcă spre vârfurile înalte ale masivului sub formă de pâlcuri, până la peste 2000 m altitudine. Defrişarea masivă a jnepenişurilor în ultimele secole în scopul extinderii suprafeţelor cu păşuni a redus mult aria lor actuală, acestea rămânând compacte numai în zona Pietrosu Mare şi în bazinul superior al Văii Lala. Pâlcuri mari de jnepenişuri s-au păstrat însă pe toţi versanţii abrupţi ai văilor intramontane, în căldările aflate aici la altitudini mai coborâte cu circa 150-200 m comparativ cu alte masive muntoase din Carpaţii Meridionali, datorită poziţiei la o latitudine nordică mai mare cu două grade. În sit sunt prezente următoarele specii de importanţă comunitară, dintre care ultima este prioritară pentru conservare: iarba gâtului, firuţa de munte, curechii de munte şi clopoţeii. De interes comunitar sunt şi cele 26 de habitate identificate în sit, dintre care le amintim pe cele prioritare: Formaţiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae, Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion), Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase, Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium şi Turbării active.

Fauna

Datorită diversităţii ecosistemelor şi stării acestora, fauna este bine reprezentată în sit, din datele colectate până în prezent existând un inventar de circa 2000 de specii, multe grupe de organisme fiind încă necercetate. Studiul nevertebratelor a scos în evidenţă o mare diversitate de specii, unele endemice, relictare. Remarcăm prezenţa a numeroase endemite carpatice, dintre acestea câteva fiind chiar endemice pentru Munţii Rodnei. Viermii tereştrii care participă la descompunerea detritusului organic şi implicit la formarea humusului, aerarea straturilor superficiale ale solului, menţinerea echilibrului hidric şi structurarea solului, sunt reprezentaţi de 110 specii inventariate până în prezent, dintre care unele sunt endemite carpatice. Fauna de cosaşi şi lăcuste, insecte cu rol foarte important în ecosisteme ca bază trofică pentru multe alte animale, este reprezentată de 50 de specii, dintre care câteva sunt endemite carpatice iar cosaşul transilvănean este de interes comunitar. Fluturii identificaţi până în prezent sunt în număr de 546 de specii, dintre care unele sunt de interes comunitar, precum fluturele tigru şi albiliţa portocalie. Fauna de gândaci este de asemenea insuficient cercetată, incluzând până în prezent 41 de specii dintre care unele foarte rare, de interes comunitar, precum trei specii de carabi şi două specii de croitori. Dintre cele 27 de specii de libelule identificate în sit se remarcă calul dracului, tot specie de interes comunitar. Fauna de peşti, insuficient cunoscută, este reprezentată de 13 specii identificate până în prezent, dintre care amintim moioaga, chişcarul de râu şi zglăvoaca. Herpetofauna cuprinde un număr de 22 de specii, dintre care se remarcă cele de interes comunitar precum buhaiul de baltă cu burta galbenă, tritonul carpatic şi tritonul cu creastă, alături de care mai apar în sit salamandra, broasca roşie de munte, broasca râioasă brună, brotăcelul, vipera comună, năpârca, şopârla de ziduri şi cea de munte, şarpele de alun, şarpele de casă, şopârla de câmp şi şarpele lui Esculap. Avifauna, reprezentată prin 150 de specii, cuprinde multe păsări protejate la nivel naţional şi european precum acvila de munte, acvila ţipătoare mică, şoimul călător, vânturelul roşu, şoimul rândunelelor, cocoşul de mesteacăn, cocoşul de munte, ierunca, huhurezul mare şi cel mic, buha, ciuvica, ciuful de pădure, minuniţa, barza neagră, viesparul, ciocănitoarea de munte, cea neagră, cea cu spate alb şi cea de stejar, sfrânciocul roşiatic, muscarul gulerat. Fauna de mamifere este diversificată dar insuficient cercetată, reprezentată prin 44 de specii, multe dintre acestea protejate precum capra neagră, vidra, nevăstuica, hermelina, dihorul, jderul de copac şi cel de piatră, vulpea, bursucul, pisica sălbatică, căpriorul, cerbul carpatin, marmota. O importanţă aparte o au cele trei specii de carnivore mari protejate la nivel european, urs, lup şi râs, ale căror populaţii sunt prezente în sit într-o stare bună de conservare. Dintre micromamifere amintim şoarecele vărgat, şoarecele de zăpadă, şoarecele berc, şoarecele de umbră, pârşul de copac, pârşul mare, pârşul de alun, chiţcanul de câmp, chiţcanul de apă, chiţcanul mic, chiţcanul de ogor, şoarece scurmător şi şoarecele de Tatra (ultimul fiind specie de interes comunitar). Chiropterele protejate la nivel european prezente în sit sunt liliacul comun şi liliacul comun mic.

Aspecte socio-economice și culturale

Activităţile principale ale oamenilor din aceste locuri sunt agricultura, zootehnia tradiţională, pomicultura şi exploatarea forestieră, cu un caracter pronunţat de subzistenţă. Oferte de muncă diversificate (servicii şi microîntreprinderi) oferă oraşele Borşa şi Sângeorz-Băi, recunoscute şi datorită dezvoltării turismului curativ (balnear), astfel valorificându-se efectele curative ale apelor minerale. Toate localităţile aparţinând sitului beneficiază de alimentare parţială cu apă iar reţele de canalizare există doar în Borşa, Rodna, Maieru, Romuli, Moisei şi Sângeorz-Băi. Locuinţele sunt încălzite cu lemne. Încă din paleoliticul superior, neolitic şi perioada traco-getică au existat în zonă comunităţi închegate care au prelucrat fierul, au folosit roata olarului şi au dat naştere unei veritabile civilizaţii a lemnului. Numeroasele obiective turistice precum porţile tradiţionale maramureşene, monumente şi muzee, case memoriale („Liviu Rebreanu“ şi „George Coşbuc“), biserici şi mânăstiri (ruinele mânăstirii dominicane din secolul al XIII-lea), poartă pecetea spiritului creator al oamenilor acestor locuri. Unicitatea portului popular, credinţele populare ancestrale care se manifestă şi astăzi precum „Ruptul sterpelor“, „Măsurişul oilor“, „Maialul de la Năsăud“, „Sânzienele“, „Sângeorzul“ şi promovarea modului de viaţă tradiţional atestă trăinicia şi veşnicia localităţilor, evidenţiată şi valorificată prin practicarea unui turismul cultural intens în toată zona. De asemenea, vizitatorii beneficiază de o paletă largă de servicii în ecoturism, ca formă de turism responsabil în natură care respectă valorile acesteia, contribuind la menţinerea ei neschimbată în timp.

Activităţi care se desfăşoară în sit și în afara perimetrului acestuia

Exploatarea ilegală a lemnului şi doborâturile de vânt au dus la deprecierea considerabilă a arboretelor. Braconajul şi supraexploatarea unor resurse au de asemenea impact negativ asupra sitului. Frecventă în perioada de vară, recoltarea fructelor de pădure și a ciupercilor constituie o amenințare majoră pentru specii și habitate, la fel ca și practicarea unui turism motorizat offroad și de aventură.

Administrarea sitului

Având în vedere importanţa acestui sit, în localităţile Borşa şi Rodna sunt necesare două centre de vizitare / informare. De asemenea este necesară suplimentarea panourilor existente în teren pentru observare/supraveghere, a panourilor de avertizare/atenţionare şi a celor de informare/orientare. Mărimea sitului şi fluxul mare de vizitatori necesită amplasarea de bariere suplimentare şi înfiinţarea de puncte de informare. Numărul de poteci şi drumuri pentru vizitare, de trasee turistice şi tematice este de asemenea insuficient. Intensificarea turismului montan impune ca pe lângă cabanele şi refugiile existente să se înfiinţeze noi locuri de campare, vetre de foc şi amenajări pentru colectarea deşeurilor.

Sursa: Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România (2013).

Contact

județul Bistriţa-Năsăud (Maieru, Parva, Rebrişoara, Rodna, Romuli, Sângeorz Băi, Telciu, Şanţ), județul Maramureş (Borşa, Moisei, Săcel), județul Suceava (Cârlibaba)