Stâlpul lui Vodă din Vama este situat în partea de vest a localităţii, la aproximativ 50 de metri de şoseaua care face legătura spre Vatra Dornei.

Este un monument construit din gresie, având aspectul unei coloane pătrate cu o înălţime de aproximativ trei metri. Coloana se termină printr-o pălărie piramidală din acelaşi material ca şi coloana.

Construcţia ei se datorează domnitorului moldovean Mihai Racoviţă şi datează din anul 1717. Aceasta a fost ridicată ca urmare a victoriei pe care a avut-o domnitorul împotriva trupelor austriece, care doreau să-l dea jos de pe tronul Moldovei.

O altă denumire sub care este cunoscută coloana este cea de Crucea Tătarilor sau Piatra Tătarilor, avându-se în vedere două aspecte: la victoria domnitorului asupra trupelor asutriece au participat şi tătatrii sau a doua ipoteză, prin această zonă era drumul vechi de trecere al tătarilor spre zonele pe care voiau să le cucerească din vest.

Pereţii coloanei sunt gravaţi cu litere chirilice, descrierea fiind copiată în anul 1802 de către Fotache Ciurea.

Trecerea timpului peste acest monument care o perioadă de timp nu a avut nici o amenajare a făcut ca în mare măsură inscripţia să fie astăzi aproape indescifrabilă.

Monumente istorice

  • Stâlpul lui Vodă
    SV-IV-m-B-05716
    1716

Contact

sat Vama, comuna Vama, județul Suceava