Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și / sau a populațiilor speciilor pentru care situl este desemnat.

Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor prevăzute în anexele numerele 2 și 3 (Ordonanța de urgență numărul 57 din 20 iunie 2007).

Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management și măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ținându-se seama de obiectivele de conservare a ariei, conform prevederilor articolul 28 din ordonanța de urgență.

Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană, și vor face parte din rețeaua europeană Natura 2000. Obiectivul reţelei ecologice europene Natura 2000 este de a asigura conservarea habitatelor şi speciilor vulnerabile sau, unde este cazul, restaurarea lor pentru dobândirea unui statut de conservare favorabil.

Ariile naturale protejate de interes comunitar alcătuiesc rețeaua ecologică europeană Natura 2000, creată în scopul conservării patrimoniului natural al Uniunii Europene, realizarea acesteia bazându-se pe două directive: Directiva Habitate (numărul 92/43 din 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a faunei şi florei sălbatice) şi Directiva Păsări (numărul 79/409 din 1979 referitoare la conservarea păsărilor sălbatice).

Cele două directive reglementează modul de selectare şi desemnare a siturilor şi protecţia acestora. Siturile sunt identificate şi declarate pe baze ştiinţifice, cu scopul de a menţine într-o stare de conservare favorabilă o suprafaţă reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate şi populaţii reprezentative de specii ale Europei.

Directiva Păsări a fost implementată prin Hotărârea de Guvern numărul 971 din 5 Octombrie 2011 pentru modificarea şi completarea HG numărul 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România. Ariile de protecție specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucea într-o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în anexele numerele 3 și 4 A (Ordonanța de urgență numărul 57 din 20 iunie 2007). Managementul ariilor speciale de protecție se realizează ca și pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecție sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului și fac parte din reţeaua ecologică europenă Natura 2000.

Directiva Habitate a fost implementată prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor numărul 2387/2011 pentru modificarea şi completarea Ordinul MMDD numărul 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România.

Siturile de importanță comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menținerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale din anexa numărul 2 sau a speciilor de interes comunitar din anexa numărul 3 și care pot contribui astfel semnificativ la coerența reţelei ecologice europene Natura 2000 și / sau contribuie semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii. Propunerile de situri de importanță comunitară se stabilesc prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, pe baza criteriilor enunțate în anexa numărul 7 (Ordonanța de urgență numărul 57 din 20 iunie 2007).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *